§ 7. Tehnologie de analiză a rezultatelor procesului de învăţământ
SEDOV L. N., TOLSTOLUTSKIH N. P.
TORII ŞI METODE DE EDUCAŢIE
Un aspect important al activității profesorului clasei estestudiul rezultatelor și eficacitățiiprocesului de învățământ, care vizează rezolvarea unui număr de sarcini:
a) identificarea stării reale a procesului de învățământ (această sarcină este rezolvată cu ajutorul unei secțiuni pedagogice, în cadrul căreia se studiază starea și eficacitatea activității educaționale, ținând cont de criterii, indicatori și sarcini specifice stabilite);
b) analiza schimbărilor care au avut loc în procesul de învățământ, studiul influenței diferitelor condiții și mijloace asupra rezultatelor muncii, precum și eficacitatea și oportunitatea pedagogică a acestora;
c) identificarea oportunităţilor de desfăşurare a procesului de învăţământ;
d) studiul stării și dinamicii desfășurării procesului de învățământ în vederea găsirii căilor și mijloacelor de îmbunătățire a acestuia;
e) determinarea eficacității impactului muncii educaționale asupra dezvoltării personalității elevului și profesorului, a relațiilor în echipă.
Activitatea profesorului de clasă în studierea eficienței procesului de creștere ar trebui să se bazeze pe o serie de principii.
La diagnosticarea rezultatelor dezvoltării personalității, trebuie înregistrate schimbările în personalitatea copilului, ceea ce poate indica eficacitatea procesului educațional.
Diagnosticul ar trebui să se concentreze pe modificările dezvoltării copilului de-a lungul mai multor ani, și nu pe tăieturi unice, așa că este recomandabil să se efectueze un studiu de diagnostic pe mai mulți ani cu criterii și metode neschimbate pe toată perioada de studiu a personalității.
Instrumentele de diagnosticare nu ar trebui să fie greoaie și necesită mult timp și efort pentru pregătirea și efectuarea unui studiu,procesarea rezultatelor. Cu toate acestea, trebuie amintit că utilizarea numai a metodelor exprese în procesul de studiu nu este întotdeauna justificată, deoarece câștigul în timp implică adesea o scădere a calității informațiilor primite.
Este necesară implicarea maximă a cadrelor didactice în procesul de diagnosticare. Acest lucru ajută la îmbunătățirea calității diagnosticelor, la reducerea timpului petrecut de principalii organizatori ai studiului și la extinderea oportunităților profesorilor, elevilor și părinților lor de a se familiariza cu rezultatele studiului.
Procesul de studiere a eficacității activităților educaționale nu ar trebui să dăuneze subiecților, iar rezultatele acestuia nu trebuie folosite ca mijloc de presiune administrativă asupra unui profesor, părinte sau elev.
În scopul diagnosticării, este necesar să se aplice nu o singură metodă, ci sistemul lor, astfel încât metodele să se completeze reciproc și să confirme obiectivitatea și fiabilitatea rezultatelor studiului. Dacă este posibil, metodele ar trebui să fie un instrument educațional sau educațional comun, să ia în considerare vârsta și caracteristicile individuale ale elevilor, specificul echipei și relațiile din aceasta.
Unele tehnici de diagnostic ar trebui folosite doar de către un specialist sau o persoană necunoscută respondenților pentru a neutraliza influența sau chiar presiunea unui profesor cunoscut subiecților.
În cursul diagnosticului, este necesar să se depună eforturi pentru a se asigura că studiul stării și rezultatele muncii se încadrează organic în procesul educațional, iar activitatea de diagnosticare este de natură educațională și contribuie la soluționarea problemelor pedagogice.
10. Pentru diagnostic, este important să se prevadă posibilitatea analizei atât calitative, cât și cantitative a datelor obținute. În aceste scopuri, este necesar să ne gândim la indicatori specifici, modalități de afixare și prelucrare matematică.
1) satisfacția membrilor echipei cu relațiile, procesul de organizare a activităților, conducerea;
2) starea de spirit predominantă;
3) înțelegerea reciprocă a liderilor și subordonaților, seniorilor și juniorilor, adulților și copiilor;
4) gradul de participare a membrilor echipei la management, nivelul de dezvoltare a autoguvernării;
5) coeziunea, productivitatea activităților comune;
6) stima de sine a fiecărui membru al echipei, mândria de echipa sa;
7) securitatea tuturor membrilor echipei.
Principala caracteristică a dezvoltării echipei estestarea de interacțiunea membrilor acesteia, desfășurată la mai multe niveluri: „profesor – elev”, „elev – elev”, „profesor – profesor”, „senior – junior”, „părinte – profesor”, „părinte – elev”, „părinte – părinte”. Un indicator direct al eficacității interacțiunii participanților la procesul pedagogic este dezvoltarea principalelor sale caracteristici:
prin cunoașterea reciprocă(obiectivitatea cunoașterii caracteristicilor personale, cele mai bune părți ale celuilalt, interese, hobby-uri; dorința de a se cunoaște și de a se cunoaște mai bine; interes reciproc unul pentru celălalt);
prin înțelegere reciprocă(înțelegerea scopului comun de interacțiune, comunitatea și unitatea sarcinilor cu care se confruntă profesorii și școlari; acceptarea dificultăților și preocupărilor celuilalt; înțelegerea motivelor comportamentului în diverse situații; adecvarea evaluărilor și autoevaluărilor; coincidența atitudinilor față de activitățile comune);
în relații(arătarea tactului, atenția față de opiniile și sugestiile celuilalt; pregătirea emoțională pentru activitățile comune, satisfacția cu rezultatele acesteia; respectul pentru poziția celuilalt, empatie, simpatie; străduință pentrucomunicare formală și informală; natura creativă a relației, stimulând inițiativa și independența copiilor);
pe acțiuni reciproce(implementarea unor contacte constante, participare activă la activități comune; inițiativă în stabilirea de contacte, venite din ambele părți; sinergie (cantitate, calitate, rapiditate a muncii depuse), coordonare a acțiunilor bazate pe asistență reciprocă, consecvență; plasă de siguranță, asistență, sprijin reciproc);